Un prieten sau o ruda iti cere o mana de ajutor, si te bucuri sa-l poti ajuta: insa atunci cand vezi un om care zace pe marginea drumului, in suferinta, te opresti sa-l ajuti sa se ridice? De ce oare suntem samariteni doar pentru cei ce ne sunt dragi?
Adevarul este ca, de cele mai multe ori, vom trece pe langa cel suferind, daca nu ne este ruda sau nu ne este drag in vreun fel. Am uitat oare pilda bunului samaritean? Sau asteptam mereu o recompensa, atunci cand depunem un efort pentru a ajuta pe cineva. Avem chiar atat de multe lucruri de facut in fiecare zi, incat nu ne putem opri sa ajutam pe cineva?
Cercetatorii de la Universitatea din Zurich au analizat reactiile care au loc la nivel cerebral, atunci cand se observa imagini care arata o persoana care sufera. Rezultatele au fost suprinzatoare: oamenii pot fi extrem de linisiti atunci cand observa ca cineva este in suferinta, desi creierul le semnaleaza, prin semnale electrice, ca trebuie sa ajute.
In cadrul experimentelor, oamenii aveau de ales intre a a-l lasa pe celalalt sa simta durere, sau sa il ajute, fiind supusi la randul lor la un tratament similar. Oamenii au raspuns exact asa cum ne asteptam: s-au oferit mai des sa ajute coechipierii, mai curand decat adversarii la un meci de fotbal, desi in mod normal ratiunea ne-ar spune ca nu este normal ca cineva sa simta durere, indiferent de echipa.
Mai mult, cercetatorii au constatat ca regiuni diferite ale creierului ne semnaleaza suferinta celuilalt, in functie de cat de apropiat ne este. Atunci cand sufera un cunoscut, se activeaza regiunea creierului care declanseaza sentimentul de empatie, cel care ne face sa fim sensibili la suferinta celuilalt. In schimb, atunci cand sufera un adversar, creierul semnaleaza ca se poate primi o recompensa.
Si adevarul este ca nu multi vor recunoaste ca vor ajuta un prieten, in schimb pe un strain l-ar lasa sa sufere. Adevarul este ca nu suntem, din nastere, obisnuiti sa ii ajutam pe cei din jur. Compasiunea se invata, iar pentru a face bine este nevoie de sacrificii.
Nu de putine ori ne intrebam: cine si de ce ar dori sa se sacrifice pentru a salva pe altcineva? Ne gandim automat ca persoana in suferinta este un membru al familiei sau un prieten, sau ca are ceva de castigat in urma sacrificiului. Ce uitam insa este ca Iisus a murit pe cruce, rastignit tocmai de aceia pe care dorea sa ii salveze, si ca in urma a ramas o mostenire de netagaduit. Iisus ne-a lasat pildele Sale, conceptul de bunatate fara recompensa si porunca sa ne iubim semenii precum ne iubim pe noi insine.
Iisus vorbea despre „imparatia lui Dumnezeu”, in care nu vor ajunge decat cei buni. Si intr-adevar, legile transmise de Iisus sunt legi facute pentru oameni, ca sa traiasca in pace si in buna intelegere, ele nu trebuie sa sadeasca teama si nemultumire in randul omului, care se intreaba: de ce sa-l ajut pe cel de langa mine, in loc sa ma ajut pe mine si pe neamul meu?
Cum ar fi lumea, spre exemplu, daca toti membrii unei societati ar urma cele zece porunci? Nu ar fi lumea fara furturi, conflicte razboaie, nemultumiri? Pentru ca toti ar fi inclinati sa renunte la sine in favoarea celorlalti, si nimeni nu ar fi nefericit. Daca un singur om insa uita sa respecte legile lui Dumnezeu, atunci in lume patrunde iarasi suferinta.
Decat sa ne intrebam de ce sa-i ajutam pe altii, mai bine ne intrebam: Cum ar fi fost lumea fara Iisus? Cum ar fi fost lumea fara ca blandetea sa fie facuta cunoscuta lumii? Am fi vrut oare sa traim intr-o astfel de lume?
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
fundatiaesperanta
Fundatia Umanitara Esperanta 
Lasă un comentariu